2025-12-15 02:30:00
Trei surori cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani trăiesc singure după ce mama lor a dispărut. Când serviciile sociale cer o întâlnire de familie, sora cea mare, Laura, plănuiește să găsească o dublură pentru mama lor.
2025-12-15 04:20:00
Două mame copleșite de presiuni și așteptări își pun viața sub semnul întrebării când una dintre ele are o aventură neașteptată, zguduind fragilul echilibru dintre familie, identitatea personală și lumea lor de zi cu zi.
2025-12-15 06:00:00
Blocată în mașină, departe de orice ajutor, Maja trebuie să-și învingă temerile și să facă tot posibilul pentru a-și salva nepotul neastâmpărat, Mathias, din mâinile unei bande nemiloase. Filmul este inspirat din fapte reale.
2025-12-15 07:30:00

2025-12-15 07:55:00
Aissa, un ofițer tânăr din Algeria, moare în timpul unui ritual de inițiere de la prestigioasa academie militară Saint-Cyr. În timp ce familia lui e distrusă, apar controverse legate de planurile de înmormântare, deoarece armata refuză să-și asume responsabilitatea.
2025-12-15 09:45:00
În lumea distopică a lui Nym nu e loc pentru compasiune sau umanitate. „SECTION” – o organizație secretă și implacabilă – controlează totul. Zea a fugit toată viața. Cunoaște acest dușman mai bine decât oricine. Dar SECTION nu rămâne mereu în umbre… Iar adevărul va trezi monstrul din ea și va aduce războiul la suprafață. Zea nu plânge. Zea trage. Și nu ratează.
2025-12-15 11:20:00
1991. La doi ani după aventura lor din România, tinerii Pago, Rice și Bibi au revenit la viețile lor liniștite și monotone. Când Bibi decide să se întâlnească cu Yuliya, o fată bulgară cu care corespondează de câteva luni, grupul pornește întro nouă aventură, de data asta în Sofia. Însă Yuliya are un secret care îi va arunca pe cei trei italieni în mijlocul unui plan internațional care include o organizație criminală din Balcani și serviciile secrete italiene.
2025-12-15 13:00:00
Danemarca, 1913. Anton e un tânăr nobil, a cărui prioritate e să își termine instructajul ca ofițer al cavaleriei. Într-o zi, el ordonă plutonului să-l ajute pe baronul von Løvenskjold și e invitat la un bal de la castel. Acolo o întâlnește pe Edith, frumoasa fiică a baronului, care e în scaunul cu rotile. Aceasta e fericită când Anton o tratează ca pe restul oaspeților. Cei doi se apropie în timp, însă Anton nu știe dacă simte milă sau iubire adevărată pentru ea.
2025-12-15 14:55:00
Când Vera era tânără, nu putea să aibă grijă de fiul ei și a fost nevoită să-l dea în adopție. Peste câțiva ani, când a încercat să-l găsească, instituțiile i-au spus că dosarul ei nu există. De atunci, ea a continuat să-l caute. Când Cora era tânără, doctorul i-a spus că nu poate să aibă copii și că poate să aibă o familie doar adoptând, așa că-l adoptă pe Egoz.
2025-12-15 16:45:00
Aissa, un ofițer tânăr din Algeria, moare în timpul unui ritual de inițiere de la prestigioasa academie militară Saint-Cyr. În timp ce familia lui e distrusă, apar controverse legate de planurile de înmormântare, deoarece armata refuză să-și asume responsabilitatea.
2025-12-15 18:40:00
Nadine caută să reînvie o relație eșuată. Vrea ca totul să fie cum era în trecut cu partenerul ei, dar acum acesta pare o persoană diferită.
2025-12-15 20:30:00
O profesoară pensionată și rămasă văduvă devine victima unei farse telefonice, în urma căreia rămâne fără economiile de-o viață și fără bani pentru mormântul soțului ei defunct. Viața ei este dată peste cap atunci când își dă seama că nu are cum să-și recupereze banii, până primește o ofertă tentantă, dar suspicioasă. După ce ia problema în propriile mâini, începe să curgă cu bani și se transformă chiar ea într-o infractoare.
2025-12-15 22:25:00
Acest film nu are sinopsis.
2025-12-16 00:00:00
1947. Pe o plajă din Normandia, Madeleine, o chelneriță și mamă tânără, îl întâlnește pe François, un student înstărit și cultivat. Ei se înțeleg bine din prima, de parcă destinul lor era să se întâlnească. Însă pe măsură ce viețile li se întrepătrund, devine evident ce vrea Madeleine să lase în urmă, în timp ce lumea de care fuge François e dezvăluită lent.
2025-12-16 02:05:00
Când Sara (29) îl întâlnește pe fermecătorul Martin, experimentează în sfârșit dragostea la care doar a visat. Dar Martin ascunde un secret.
2025-12-16 03:50:00
O poveste tragicomica despre un detinut care salveaza vieti cand da in cale peste un avion prabusit, ca apoi sa-si negocieze faima de erou incognito cu o ziarista si un impostor - Leonard Maltin - 1999 (Movie and Video Guide).
2025-12-16 06:00:00
Când Vera era tânără, nu putea să aibă grijă de fiul ei și a fost nevoită să-l dea în adopție. Peste câțiva ani, când a încercat să-l găsească, instituțiile i-au spus că dosarul ei nu există. De atunci, ea a continuat să-l caute. Când Cora era tânără, doctorul i-a spus că nu poate să aibă copii și că poate să aibă o familie doar adoptând, așa că-l adoptă pe Egoz.
2025-12-16 07:50:00
Rayco (8 ani) și Paula (14 ani), sora lui, fac orice să treacă timpul pe măsură ce așteaptă cu nerăbdare vizita lui Michael Jackson în Tenerife. Atunci când mama lor rămâne însărcinată cu un bărbat străin, Rayco și Paula se tem că viețile lor se vor schimba până când cântărețul va ajunge pe insulă.
2025-12-16 09:35:00
Nadine caută să reînvie o relație eșuată. Vrea ca totul să fie cum era în trecut cu partenerul ei, dar acum acesta pare o persoană diferită.
2025-12-16 11:25:00
O poveste tragicomica despre un detinut care salveaza vieti cand da in cale peste un avion prabusit, ca apoi sa-si negocieze faima de erou incognito cu o ziarista si un impostor - Leonard Maltin - 1999 (Movie and Video Guide).
2025-12-16 13:20:00
Maria este o prezentatoare TV suedeză, a cărei viață e dată peste cap de acuzații șocante împotriva soțului ei. Pentru a evita atenția mediatică, ei pleacă în vacanță în sud. O confruntare neașteptată duce la o serie de evenimente neașteptate. Singură, Maria fuge în peisajul solitar al mlaștinilor din nordul Angliei, dar în curând este cuprinsă de paranoia. Pe măsură ce vinovăția ei crește, ea e forțată să-și examineze auto-decepția, în această dramă psihologică… citeşte.
2025-12-16 14:55:00
Ariane decide să se întoarcă în orașul ei natal ca să se vindece după o despărțire dureroasă. Ea începe să lucreze la o fabrică locală de porumb. Rolul ei este să fie intermediar între șeful tiranic și niște muncitori din Guatemala, care au venit în Canada ca să muncească. E singura care le recunoaște valoarea și consideră că aceștia trebuie să fie tratați corect de către supraveghetorii lor. Când apar rapoarte despre abuzul muncitorilor, lui Ariane îi e din ce în ce mai… citeşte.
2025-12-16 16:25:00
Rayco (8 ani) și Paula (14 ani), sora lui, fac orice să treacă timpul pe măsură ce așteaptă cu nerăbdare vizita lui Michael Jackson în Tenerife. Atunci când mama lor rămâne însărcinată cu un bărbat străin, Rayco și Paula se tem că viețile lor se vor schimba până când cântărețul va ajunge pe insulă.
2025-12-16 18:10:00
„Maxine” e o dramă true crime, care examinează anchetarea asistentei școlare Maxine Carr și a logodnicului ei, Ian Huntley, care a fost mai târziu arestat pentru uciderea elevelor Holly Wells și Jessica Chapman, într-un caz tragic ce a șocat întreaga națiune. Drama în trei părți explorează relația tumultuoasă, din perspectiva lui Maxine, de ce a mințit pentru el și cum a devenit inamicul public numărul 1, precum și amploarea investigației și frenezia presei în ceea ce privește cea mai mare vânătoare a… citeşte.
2025-12-16 18:55:00

2025-12-16 19:40:00

2025-12-16 20:30:00
New Yorkez-ul Harvey Shine (Dustin Hoffman) este pe punctul de a-si pierde slujba de compozitor de muzica pentru reclame publicitare. Harvey pleaca la Londra in weekend pentru a participa la casatoria fiicei sale, Susan, promitandu-i insa sefului sau ca se va intoarce la New York luni dimineata spre a lua parte la o sedinta importanta, in caz contrar urmand sa fie concediat. Devastat de faptul ca propria fiica l-a ales pe tatal vitreg sa o conduca la altar, Harvey Shine pleaca de la nunta inainte de receptie direct la aeroport, dar… citeşte.
2025-12-16 22:05:00
Thriller psihologic, format din patru episoade, o are in centru pe Stella Tomlinson (McClure), o mama indurerata de pierderea fiicei sale adolescente. Trei ani dupa ce fiica ei de 14 ani este gasita moarta in casa familiei, cu ucigasul Charles Stone (Johnny Harris) langa ea, Stella s-a separat de sotul ei si lucreaza ca sofer de Uber. Stella accepta sa il viziteze pe Charles in inchisoare, dar nimic nu o poate pregati pentru ce ii va spune acesta.
2025-12-16 22:50:00

2025-12-16 23:35:00

2025-12-17 00:25:00

2025-12-17 01:15:00
Hui Jun (38 de ani) e o fermieră taiwaneză care crește găini. Ea nu a mai avut o relație de multă vreme și nu prea se pricepe la interacțiunile cu alți oameni. Într-o zi, fratele ei îi descarcă o aplicație de dating pe telefon. În lumea online, ea e „Salli”. În mod neașteptat, Hui Jun, care nu vorbește engleză, dezvoltă o relație prin aplicație cu un bărbat francez numit „Martin”. Pentru a dovedi că Martin există, Hui Jun vrea să călătorească pentru prima dată în viața ei, la Paris.
2025-12-17 03:00:00
Într-un mic orășel sicilian înconjurat de colibe și gunoi, Arthuro crește în sărăcie și violență. Mama lui a murit când l-a născut. Acesta a fost crescut de prostituatele Betta, Nuccia și Anna, care l-au îngrijit ca și cum ar fi al lor. Arturo are un mod unic de a vedea viața din cauza unui defect din naștere. La 18 ani, el înfruntă provocările de la Contrada Tuono, unde toată lumea se luptă pentru supraviețuire, însă perspectiva lui pură și diferită aduce speranță.
2025-12-17 04:35:00
Ana conduce, serioasă și furioasă. Mateo, soțul ei, o roagă să întoarcă în locul din pădure unde și-au lăsat fiul de șapte ani. Deși au trecut doar două minute, acesta a dispărut.
2025-12-17 06:01:00
Ariane decide să se întoarcă în orașul ei natal ca să se vindece după o despărțire dureroasă. Ea începe să lucreze la o fabrică locală de porumb. Rolul ei este să fie intermediar între șeful tiranic și niște muncitori din Guatemala, care au venit în Canada ca să muncească. E singura care le recunoaște valoarea și consideră că aceștia trebuie să fie tratați corect de către supraveghetorii lor. Când apar rapoarte despre abuzul muncitorilor, lui Ariane îi e din ce în ce mai… citeşte.
2025-12-17 07:30:00
Un bărbat stresat insistă să rămánă la o petrecere de burlaci anulată și incearcă să se imprietenească cu singurul oaspete, care e foarte ostil, in timp ce mirele incearcă să-și recucerească logodnica.
2025-12-17 07:55:00
Teresa, o femeie de 42 de ani, își schimbă planurile de vacanță pentru a-și petrece vara cu mama ei, Ani. Coexistența forțată după atâția ani aduce tensiuni, dar și momente revelatoare pentru cele două femei obișnuite să trăiască singure.
2025-12-17 09:30:00
„Maxine” e o dramă true crime, care examinează anchetarea asistentei școlare Maxine Carr și a logodnicului ei, Ian Huntley, care a fost mai târziu arestat pentru uciderea elevelor Holly Wells și Jessica Chapman, într-un caz tragic ce a șocat întreaga națiune. Drama în trei părți explorează relația tumultuoasă, din perspectiva lui Maxine, de ce a mințit pentru el și cum a devenit inamicul public numărul 1, precum și amploarea investigației și frenezia presei în ceea ce privește cea mai mare vânătoare a… citeşte.
2025-12-17 10:15:00

2025-12-17 11:00:00

2025-12-17 11:50:00
New Yorkez-ul Harvey Shine (Dustin Hoffman) este pe punctul de a-si pierde slujba de compozitor de muzica pentru reclame publicitare. Harvey pleaca la Londra in weekend pentru a participa la casatoria fiicei sale, Susan, promitandu-i insa sefului sau ca se va intoarce la New York luni dimineata spre a lua parte la o sedinta importanta, in caz contrar urmand sa fie concediat. Devastat de faptul ca propria fiica l-a ales pe tatal vitreg sa o conduca la altar, Harvey Shine pleaca de la nunta inainte de receptie direct la aeroport, dar… citeşte.
2025-12-17 13:25:00
În seara celei de-a 52-a aniversări, Manana îşi ia familia prin surprindere anunţând că pleacă. E măritată de 30 de ani şi locuieşte într-un apartament cu patru camere alături de soţ, părinţi, cei doi copii şi ginerele ei. La început familia nu o ia în serios, dar iată că Manana îşi face valiza şi pleacă. Familia e şocată: unde va merge? Ce a supărat-o? A trecut de "vârsta divorţului" şi are un soţ bun care nu bea, nu se droghează şi nu o bate. Ce-i de făcut.
2025-12-17 15:25:00
O femeie de 28 de ani din Brooklyn ajunge la spital după ce, beată fiind, cade și suferă o fractură de șold. Întâlnirea cu o poloneză bătrână și irascibilă care nu vorbește engleza îi oferă o slujbă de îngrijitoare. Niciuneia dintre ele nu-i place, dar este timpul să se maturizeze.
2025-12-17 17:00:00
Teresa, o femeie de 42 de ani, își schimbă planurile de vacanță pentru a-și petrece vara cu mama ei, Ani. Coexistența forțată după atâția ani aduce tensiuni, dar și momente revelatoare pentru cele două femei obișnuite să trăiască singure.
2025-12-17 18:35:00
Trei prieteni blocați într-o tabără de refugiați din nordul înghețat al Norvegiei pun la cale un plan de a evada peste munte, într-o lume în care visele lor se pot împlini. Dar când unul dintre ei se îndrăgostește, planul lor începe să se destrame..
2025-12-17 20:30:00
Suferind de o boală neobișnuită, o mamă și fiica ei pornesc într-o călătorie spre coasta spaniolă în căutarea unui leac. Pe parcurs, fiica descoperă o realitate diferită de cea pe care o cunoștea lângă mama ei obsedată de control.
2025-12-17 22:05:00
Doi agenți CIA și foști iubiți (Chris Pine și Thandiwe Newton) se reîntâlnesc la mulți ani după o tentativă eșuată de salvare și sunt forțați să estompeze limitele dintre profesie și pasiune în această poveste captivantă de spionaj global, dilemă morală și trădare mortală.
2025-12-17 23:50:00
Elio, un adolescent din anii '80, plănuiește să-și petreacă vara, ca de obicei, în vila superbă a părinților săi, din nordul Italiei. Însă vizita celui mai nou asistent cercetător din echipa de arheologi a tatălui său îi provoacă sentimente neașteptate.
2025-12-18 02:00:00
O profesoară de literatură idealistă și pasională de la o școală din Bruxelles devine ținta ostilităților din partea studenților și colegilor care au legături cu extremismul islamic după ce alege să ajute o adolescentă musulmană acuzată de homosexualitate.
2025-12-18 03:55:00
Britania franceză, zilele noastre. Said încă locuiește cu familia și are o aventură secretă cu Vincent. Incapabil să-și înfrunte familia, el acceptă o căsnicie aranjată cu Hadjira. Și ea a cedat dorințelor mamei sale, după o dezamăgire romantică și probleme cu legea. Blocați de familiile lor, Said și Hadjira își unesc forțele pentru a-și găsi propria cale spre libertate.
2025-12-18 05:25:00
În timp ce întreaga lume privește aterizarea pe Lună, un tip care lucrează în depozitul NASA se concentrează pe propriul proiect de suflet.
2025-12-18 06:00:00
O femeie de 28 de ani din Brooklyn ajunge la spital după ce, beată fiind, cade și suferă o fractură de șold. Întâlnirea cu o poloneză bătrână și irascibilă care nu vorbește engleza îi oferă o slujbă de îngrijitoare. Niciuneia dintre ele nu-i place, dar este timpul să se maturizeze.
2025-12-18 07:35:00
În Japonia, există oameni care, din iubire sau teamă, aleg pur și simplu să dispară. Într-o zi, Chisato decide să facă același pas, lăsând totul în urmă. Tulburat de povestea ei, Paul pornește spre muntele sacru Koyasan, hotărât să o găsească și să înțeleagă misterul dispariției ei.
2025-12-18 07:50:00
Marek, în vârstă de 13 ani, filmează clipuri cu teme sociale, care-l ostracizează printre colegii de clasă. Acasă, relația calmă cu mama lui e perturbată de noua cunoștință a mamei. Tereza îi apare în cale în cea mai sensibilă etapă a vieții. În ciuda diferențelor sociale, ei se plac și fug de acasă, cu trenul. Urmează o serie de aventuri spontane.
2025-12-18 09:40:00
Trei prieteni blocați într-o tabără de refugiați din nordul înghețat al Norvegiei pun la cale un plan de a evada peste munte, într-o lume în care visele lor se pot împlini. Dar când unul dintre ei se îndrăgostește, planul lor începe să se destrame..
2025-12-18 11:30:00
Lydia, o moașă dedicată, trece printr-o despărțire. Salomé, prietena ei cea mai bună, îi spune că e însărcinată și o roagă să-i monitorizeze sarcina. Într-o zi, ea se întâlnește cu Milo, cu care a avut o aventură de o noapte, în timp ce îl ține în brațe pe bebelușul prietenei sale și așa începe o minciună care s-ar putea să o coste totul.
2025-12-18 13:10:00
1968. Ignacio Carrillo, un artist ambulant care cânta din acordeon și timp de mulți ani străbătuse în lung și în lat regiuni din Columbia, se hotărăște să facă o ultimă călătorie în nordul țării, ca să-i înapoieze instrumentul bătrânului său maestru, acest drum fiind și ultima data când avea să cânte la acordeon. Însoțit de tânărul Fermín, întreprinde o călătorie prin marea diversitate a culturii caraibiene și trăind tot felul de aventuri și întâlniri. Filmul a reprezentat Columbia la Oscar… citeşte.
2025-12-18 15:10:00
Dondo, un tânăr surfer marcat de dispariția tatălui său în mare, trăiește o iubire secretă pentru Sas, care visează să părăsească insula. Viața lui se schimbă odată cu sosirea neașteptată a unui preot neobișnuit.
2025-12-18 16:40:00
Marek, în vârstă de 13 ani, filmează clipuri cu teme sociale, care-l ostracizează printre colegii de clasă. Acasă, relația calmă cu mama lui e perturbată de noua cunoștință a mamei. Tereza îi apare în cale în cea mai sensibilă etapă a vieții. În ciuda diferențelor sociale, ei se plac și fug de acasă, cu trenul. Urmează o serie de aventuri spontane.
2025-12-18 18:35:00
Iordania, prezent. După moartea subită a soțului ei, Nawal trebuie să lupte pentru partea ei de moștenire, ca să-și salveze fiica și casa într-o societate în care totul ar fi fost altfel dacă ar fi avut un fiu.
2025-12-18 20:30:00
Acest film nu are sinopsis.
2025-12-18 22:20:00
E oare posibil să faci un film despre tine însuți ignorând toate regulile dramaturgiei? Un film care nu se vrea a fi un „produs”, sau un „conținut”? Un film care să fie doar atmosferă pură? Un film care nu vrea să demonstreze nimic și care nu vrea să pretindă nimic. Ar putea fi cineva interesat de așa ceva.
2025-12-19 01:20:00
Christine McPherson, cunoscută și autoproclamată ca "Lady Bird", este o liceană ambițioasă, inteligentă și talentată. Dorind să evadeze din suburbanul Sacramento, ea visează la o viață diferită, plină de zgârie-norii din Coasta de est, universitățile Ivy League și de cultura cosmopolită. Cu note modeste și fără alte conexiuni, adolescenta are nevoie de activități extrașcolare pentru a-și îmbunătăți șansele pentru un colegiu bun. Intrarea sa în clubul de teatru duce la noi prietenii, prime iubiri și… citeşte.
2025-12-19 02:55:00
Viața unei polițiste e dată peste cap când află că tatăl familiei care s-a mutat lângă ea nu suportă polițiștii.
2025-12-19 04:20:00
Povestea o urmărește pe Ivy, o tânără birasială, care încearcă să-și găsească locul în lumea exclusivistă a elitei din Aspen, pe fundalul divorțului părinților săi adoptivi. Pe măsură ce descoperă cum comunitatea privilegiată maschează comportamente abuzive, Ivy se luptă să-și croiască un drum fără a-și pierde identitatea, într-o explorare profundă a dinamicii puterii și privilegiului.
2025-12-19 06:01:00
Dondo, un tânăr surfer marcat de dispariția tatălui său în mare, trăiește o iubire secretă pentru Sas, care visează să părăsească insula. Viața lui se schimbă odată cu sosirea neașteptată a unui preot neobișnuit.
2025-12-19 07:30:00
Rá, Culebro, Sere, Winny și Nano sunt cinci copii de pe străzile din Medellin, cinci regi fără regat, care nu respectă nicio regulă și nu au familie, aflându-se în căutarea tărâmului promis. Cei cinci vor porni într-o călătorie să revendice o bucată de pământ moștenită de Rá. Filmul e o poveste subversivă despre un clan sălbatic și minunat, care oscilează între realitate și delir.
2025-12-19 09:20:00
Iordania, prezent. După moartea subită a soțului ei, Nawal trebuie să lupte pentru partea ei de moștenire, ca să-și salveze fiica și casa într-o societate în care totul ar fi fost altfel dacă ar fi avut un fiu.
2025-12-19 11:15:00
Filmul prezintă povestea lui Saina, un bărbat din stepele Mongoliei, care încearcă să-și câștige existența ca păstor. Ziua are grijă de caii familiei, în timp ce gestionează relația tensionată cu tatăl lui morocănos și pe cea disfuncțională cu fosta soție. Noaptea, urcă în șa și devine star într-un spectacol impresionant de echitație. Spre deosebire de imaginea cavaleristului impunător pe care o interpretează pe scenă, Saina este nevoit să accepte că lumea în care a… citeşte.
2025-12-19 12:55:00
La doar câteva zile după ce dă naștere unui copil mort, sânii lui Robin încep să producă lapte. Pentru că nu poate să-l arunce, Robin decide să-și doneze laptele. Însă, pe măsură ce caută un loc în care să-l doneze și căutarea se dovedește mult mai complicată decât credea, din ce în ce mai mult lapte începe să-i aglomereze congelatorul, relația de cuplu și viața.
2025-12-19 14:40:00
În 1933, o tânără pleacă din casa de la țară pentru a deveni scriitoare la oraș. Ea se angajează ca menajeră pentru un tipograf de vârstă mijlocie, care începe s-o curteze. Se căsătoresc, dar declarațiile lui de iubire se răcesc prea repede. În timp ce tensiunile politice cresc în țară, povestea lor de iubire continuă într-o societate divizată, dezvăluind comportamente toxice și jocuri de putere care încep nevinovat, dar duc la consecințe grave.
2025-12-19 16:45:00
Rá, Culebro, Sere, Winny și Nano sunt cinci copii de pe străzile din Medellin, cinci regi fără regat, care nu respectă nicio regulă și nu au familie, aflându-se în căutarea tărâmului promis. Cei cinci vor porni într-o călătorie să revendice o bucată de pământ moștenită de Rá. Filmul e o poveste subversivă despre un clan sălbatic și minunat, care oscilează între realitate și delir.
2025-12-19 18:40:00
O poveste despre maturizare care îl urmărește pe Matias, un cineast argentinian de 40 și ceva de ani, care se luptă cu un film neterminat, inspirat de prima lui iubire, cu Alexander, un prieten suedez întâlnit la o școală internațională în anii '90.
2025-12-19 20:30:00
Una se luptă cu durerea, păstrând în același timp un secret, incapabilă să își exprime pe deplin emoțiile, în timp ce trece prin evenimentele provocatoare care se învârt în jurul ei.
2025-12-19 21:50:00
Suferind de o boală neobișnuită, o mamă și fiica ei pornesc într-o călătorie spre coasta spaniolă în căutarea unui leac. Pe parcurs, fiica descoperă o realitate diferită de cea pe care o cunoștea lângă mama ei obsedată de control.
2025-12-19 23:25:00
In thriller-ul realizat de Sam Raimi si Columbia Pictures, The Grudge, inspirat dupa blockbuster-ul japozez Ju-On: The Grudge, fatada obisnuita a unei case modeste din Tokyo nu lasa cu nimic sa se banuiasca teroarea care se ascunde in interior. Casa este posedata de o forta malefica, violenta, care distruge viata oricarei persoane care intra aici. Cunoscut sub numele de “The Grudge,” acest blestem impinge victimele catre o moarte violenta, in chinurile unei crize de manie. Cei care sunt atinsi de blestem mor si astfel se naste un… citeşte.
2025-12-20 00:55:00
Aflată în vizită la bunici, Lilja, în vârstă de optsprezece ani, susține o audiție în oraș. Simțindu-se ca acasă în conacul lor, ea devine implicată în trecutul întunecat al familiei și află secrete care îi pun viața în pericol.
2025-12-20 02:45:00
Cei mai cruzi cinci oameni de încredere din dictatura lui Pinochet își execută sentințele într-o închisoare de lux de la baza Anzilor, pentru crimele lor împotriva umanității. Locul are o piscină, grădini și voliere, unde sunt supravegheați de gardieni care par mai degrabă angajații lor. Când unul dintre deținuți dă un interviu, declarațiile lui provoacă niște reacții neașteptate.
2025-12-20 04:35:00
Banel și Adama locuiesc într-un orășel izolat din Senegal și sunt foarte îndrăgostiți. Ei își doresc propria casă, departe de familiile lor, iar Adama nu vrea să devină șef. Însă când își comunică intențiile consiliului, toată comunitatea e dată peste cap. Astfel, iubiții află că acolo unde locuiesc, nu există loc pentru pasiuni și cu atât mai puțin pentru haos.
2025-12-20 06:01:00
Într-un sat liniștit, doi părinți trecuți de 40 de ani își cresc adolescenții într-o casă veche. Când află că așteaptă un nou copil, echilibrul familiei se schimbă, iar trei luni de primăvară dezvăluie frământări, speranțe și transformări care ating pe toți cei din casă.
2025-12-20 07:25:00
Holly, o tanara in varsta de 15 ani, sună la școală să anunțe că stă acasă o zi. La puțin timp după, un incendiu izbucnește la școală și ucide câțiva liceeni. Cu toată lumea afectată de tragedie, comunitatea se apropie, în încercarea de a se vindeca. Anna, o profesoară, intrigată de Holly și premoniția ei ciudată, o invită în grupul său de voluntari. Prezența lui Holly pare să aducă pace, speranță și căldură celor din jur. Dar, în curând, toată lumea vrea prea mult… citeşte.
2025-12-20 09:10:00
O poveste despre maturizare care îl urmărește pe Matias, un cineast argentinian de 40 și ceva de ani, care se luptă cu un film neterminat, inspirat de prima lui iubire, cu Alexander, un prieten suedez întâlnit la o școală internațională în anii '90.
2025-12-20 11:00:00
Melissa, 32 de ani, gardian de închisoare, se mută în Corsica împreună cu familia ei. Ea se alătură personalului unei închisori care nu este ca oricare alta. Se împrietenește cu Saveriu, un tânăr deținut influent. Odată eliberat, el reia legătura cu ea pentru o favoare.
2025-12-20 13:00:00
Valeria, o tânără ucraineancă, ajunge în Israel ca să-și întâlnească viitorul soț pentru o căsătorie aranjată online. Ea se vede acolo și cu Christina, sora ei mai mare, care locuiește în Israel de ceva timp și și-a întâlnit soțul printr-un aranjament similar. Christina e fericită cu noua ei viață și își dorește același lucru pentru Valeria, dar în timp încep să apară dubii.
2025-12-20 14:15:00
Banel și Adama locuiesc într-un orășel izolat din Senegal și sunt foarte îndrăgostiți. Ei își doresc propria casă, departe de familiile lor, iar Adama nu vrea să devină șef. Însă când își comunică intențiile consiliului, toată comunitatea e dată peste cap. Astfel, iubiții află că acolo unde locuiesc, nu există loc pentru pasiuni și cu atât mai puțin pentru haos.
2025-12-20 15:41:00
Sergei și Natalia, un cuplu de refugiați, pleacă din Rusia cu cele două fiice ale lor ca să inceapă o viață nouă in Suedia. Ei caută azil, după ce au fost persecutați in țara lor. Cánd cererea lor de azil e respinsă, fiica lor cea mică, Katja, intră in comă, stare ce e asociată cu Sindromul Copilului Resemnat. Familia se lovește de numeroase obstacole emoționale și morale in timp ce incearcă să-și reaprindă speranța.
2025-12-20 17:20:00
Holly, o tanara in varsta de 15 ani, sună la școală să anunțe că stă acasă o zi. La puțin timp după, un incendiu izbucnește la școală și ucide câțiva liceeni. Cu toată lumea afectată de tragedie, comunitatea se apropie, în încercarea de a se vindeca. Anna, o profesoară, intrigată de Holly și premoniția ei ciudată, o invită în grupul său de voluntari. Prezența lui Holly pare să aducă pace, speranță și căldură celor din jur. Dar, în curând, toată lumea vrea prea mult… citeşte.
2025-12-20 19:05:00
Într-un sat liniștit, doi părinți trecuți de 40 de ani își cresc adolescenții într-o casă veche. Când află că așteaptă un nou copil, echilibrul familiei se schimbă, iar trei luni de primăvară dezvăluie frământări, speranțe și transformări care ating pe toți cei din casă.
2025-12-20 20:30:00
Un student de la Universitatea Oxford se trezește atras în lumea unui coleg de clasă fermecător, aristocrat, care îl invită pe proprietatea luxoasă a familiei sale pentru o vară pe care nu o va uita niciodată.
2025-12-20 22:40:00
În timp ce majoritatea fetelor de vârsta ei sunt ocupate cu upgradarea paginii personale de pe myspace și de cumpărături, Juno este genul de adolescentă isteață și capabilă să-și trăiască viața după propriile-i reguli. Cu Ellen Page în rolul principal, Juno se prezintă ca o comedie inteligentă despre o adolescentă plină de viață, pe cale să descopere efectele unei sarcini neplanificate, la doar 16 ani. După ce a rămas însărcinată, cu "ajutorul" lui Bleeker… citeşte.
2025-12-21 00:20:00
Page este Bliss Cavender, o tânără frumușică și cu ceva în cap dintr-un orășel texan care visează la libertatea ce i-ar putea-o oferi un oraș mai mare din apropiere, Austin. Mama lui Bliss visează că aceasta va câștiga în viitor nenumărate concursuri de frumusețe, dar planurile eroinei sunt cu totul altele, iar acestea deraiază complet când ajunge din întâmplare la un antrenant concurs de curse pe patine cu rotile. Convinsă că părinții ei n-ar accepta niciodată această activitate a ei, Bliss începe să… citeşte.
2025-12-21 02:10:00
Manon, în vârstă de 17 ani, pleacă din munții elvețieni ca să-și caute tatăl, care e de negăsit. Pe măsură ce formează legături noi și își întâlnește prima iubire, tânăra e hotărâtă să urmeze drumul pe care și l-a stabilit: să devină jucătoare profesionistă de hochei pe gheață.
2025-12-21 03:55:00
Melissa, 32 de ani, gardian de închisoare, se mută în Corsica împreună cu familia ei. Ea se alătură personalului unei închisori care nu este ca oricare alta. Se împrietenește cu Saveriu, un tânăr deținut influent. Odată eliberat, el reia legătura cu ea pentru o favoare.
2025-12-21 06:00:00
Dansatoarea americană Joy Womack este acceptată la Academia de Balet Bolshoi din Moscova, o instituție notoriu de dură, cu visul de a deveni o mare balerină.
2025-12-21 07:50:00
O seară intimă între un regizor de la Hollywood și un gigolo. O să te fac star de film. Un film despre răzbunare queer.
2025-12-21 08:10:00
Aumari, un refugiat din Eritreea care locuiește în Israel, e pe cale să fie deportat în țara natală. După o tentativă disperată de evadare la aeroport, el e luat drept un fotbalist nigerian, care ar trebui să ajungă în același timp. Aumari nu ratează ocazia de a-și schimba identitatea, ca achiziție-cheie a echipei Maccabi Netanya. În ciuda absenței talentului pentru fotbal, Aumari reușește să vindece diviziunile din echipă și are o poveste de dragoste tandră cu fiica… citeşte.
2025-12-21 09:55:00
Manon, în vârstă de 17 ani, pleacă din munții elvețieni ca să-și caute tatăl, care e de negăsit. Pe măsură ce formează legături noi și își întâlnește prima iubire, tânăra e hotărâtă să urmeze drumul pe care și l-a stabilit: să devină jucătoare profesionistă de hochei pe gheață.
2025-12-21 11:40:00
Serbia, 1996. În timpul demonstrațiilor organizate de studenți împotriva regimului lui Miloșevici, Stefan, în vârstă de 15 ani, trece prin cea mai dificilă revoluție posibilă. El trebuie să-și înfrunte mama, pe care o iubește, dar care e purtătoarea de cuvânt a guvernului corupt cu care luptă prietenii lui.
2025-12-21 13:25:00
Barcelona, la finalul anilor ’60. Un tânăr bijutier timid, Eugenio, o întâlnește pe Conchita într-un autobuz și, din prima clipă, se îndrăgostește de ea. Hotărât să-i fie aproape, învață să cânte la chitară și o urmează în drumul ei muzical. În ciuda tracului său, cei doi urcă împreună pe scenă ca duetul „Els dos”. Dar când Conchita pleacă din Barcelona pentru două săptămâni, îl convinge pe Eugenio să cânte singur. Nevoit să-și învingă fricile, el își… citeşte.
2025-12-21 15:20:00
În timp ce pedalează pe străzile Parisului pentru a livra mâncare, Souleymane își repetă povestea. Peste două zile, trebuie să susțină interviul pentru cererea de azil, cheia pentru a obține actele. Dar nu este pregătit.
2025-12-21 16:55:00
Aumari, un refugiat din Eritreea care locuiește în Israel, e pe cale să fie deportat în țara natală. După o tentativă disperată de evadare la aeroport, el e luat drept un fotbalist nigerian, care ar trebui să ajungă în același timp. Aumari nu ratează ocazia de a-și schimba identitatea, ca achiziție-cheie a echipei Maccabi Netanya. În ciuda absenței talentului pentru fotbal, Aumari reușește să vindece diviziunile din echipă și are o poveste de dragoste tandră cu fiica… citeşte.
2025-12-21 18:40:00
Dansatoarea americană Joy Womack este acceptată la Academia de Balet Bolshoi din Moscova, o instituție notoriu de dură, cu visul de a deveni o mare balerină.
2025-12-21 20:30:00
E anul 1720. După naufragiul flotei sale, un comerciant ruinat se exilează la țară alături de cei șase copii ai săi, printre care e și Belle, cea mai mică dintre fiice, o fată veselă și plină de grație. După o călătorie istovitoare, comerciantul descoperă ținutul magic al Bestiei, care-l condamnă la moarte pentru furtul unui trandafir. Belle se simte responsabilă de teribila soartă ce i se pregătește familiei sale și decide să se sacrifice în locul tatălui. Ca urmare, merge… citeşte.
2025-12-21 22:20:00
ANUL ACESTA, SE POARTA BLONDELE! Elle Woods este blondã naturalã (o precizare foarte importantã !). Este, de asemenea, deosebit de popularã, o studentã eminentã, candidatã la Miss Hawaiian Tropic, a fost desemnatã Miss Iunie în campus, iar culoarea ei preferatã este rozul. Elle duce o viatã interesantã (a apãrut într-unul din videoclip-urile lui Ricky Martin), dar nu este nici pe departe o rãsfãtatã de bani gata – are o inimã de aur si îi este total devotatã prietenului ei,… citeşte.